Evaluarea durerii mamare
Durerea mamară este unul din cele mai frecvente simptome pentru care pacientele se prezintă la medic. Aproximativ 41-69 % din femei prezintă la un moment dat dureri mamare. Durerea mamară interferă cu activitatea zilnică, cu relaţia sexuală şi cu calitatea vieţii.
Anamneza şi examenul clinic al sânilor vor identifica
- localizarea durerii
- severitatea durerii
- tipul durerii: localizată/generalizată, unilaterală/bilaterală
- corelaţia durerii cu ciclul menstrual sau activitatea fizică
- intereferenţa durerii cu activitatea zilnică
- influenţele hormonale: sarcină, contraceptive, terapie de substituţie hormonală
- administrarea unor noi medicamente
- evaluarea riscului pacientei pentru cancer de sân printr-o anamneză adecvată privind istoricul reproductiv, istoricul medical şi antecedentele familiale.
Examenul clinic trebuie să cuprindă examinarea sânilor dar şi examinarea coloanei vertebrale cervicale şi toracice, a peretelui toracic şi a membrelor superioare.
Examinarea sânilor trebuie să cuprindă:
- inspecţia şi palparea atentă a fiecărui sân în clinostatism, în poziţie şezândă şi în poziţie culcată pe o parte
- inspecţia şi palparea complexului mamelon-areolă
- palparea ganglionilor regionali
De regulă nu sunt utile investigaţiile de laborator. Dacă se suspicionează o sarcină, se va recomanda un test de sarcină. Nivelele hormonale (estrogeni, progesteron, prolactină) sunt de regulă normale la pacientele cu durere mamară.
Cauzele durerii mamare sunt:
- sarcina
- mastita (inflamaţie a sânului)
- traumatismul
- tromboflebita
- chistul mamar
- tumorile benigne
- cancerul de sân
Majoritatea cazurilor de durere mamară sunt însă idiopatice (independente de alte boli ale organismului).
Durerea mamară este clasificată în 3 categorii:
1. Mastalgia ciclică apare la femeile în premenopauză şi este corelată cert cu ciclul menstrual. Durerea este de regulă bilaterală şi difuză, frecvent localizată în cadranele supero-externe ale sânilor, cu iradiere în axilă şi braţul ipsilateral. Ocazional, durerea poate fi unilaterală sau mai intensă într-unul din sâni.
2. Mastalgia aciclică se manifestă prin durere continuă sau intermitentă care nu este corelată cu ciclul menstrual. Durerea este mai frecvent unilaterală şi localizată în cadranele infero-interne ale sânilor. Mastalgia aciclică se întâlneşte frecvent la femeile mai în vârstă, aflate deja în menopauză.
3. Durerea iradiată se poate manifesta ca o durere mamară. Durerea în sâni poate iradia de la peretele toracic sau din altă localizare. Uneori, originea durerii este dificil de stabilit.
Sursa: www.saptamanamedicala.ro