Incontinenţa urinară
Ce este incontinenţa urinară?
Deşi este în general legată de vârstă, incontinenţa urinară ce presupune pierderea involuntară de urină, nu este neapărat o consecinţă inevitabilă a îmbătrânirii.
Incontinenţa urinară reflectă deseori o afecţiune de fond şi poate fi, de obicei tratată, chiar şi la vârstnici. Prin îngrijire adecvată, circa 70% dintre cazurile de incontinenţa urinară pot fi ameliorate sau vindecate.
Netratată însă, incontinenţa urinară nu se va ameliora, ci se poate agrava. Incontinenţa urinară poate duce la infecţii ale vezicii sau ale căilor urinare, iar prezenţa pe piele a urinei poate provoca alte afecţiuni ale pielii. În alte cazuri în care tratamentul incontinenţei urinare nu dă rezultate, pacienţii pot evita asemenea complicaţii folosind comprese absorbante speciale.
Femeile sunt mai predispuse la incontinenţă urinară decât bărbaţii, parţial din cauza planşeului pelvin (un grup de ţesuturi şi muşchi ce slăbeşte şi se lasă cu vârsta sau după naşteri).
Cauze
Controlul urinar normal implică întregul sistem urinar - rinichii, ureterele, vezica urinară, uretra şi muşchii pelvini - ca şi sistemul nervos central. Când vezica se umple, ea trimite un mesaj la nervii măduvei spinării, care iniţiază apoi ceea ce numeşte reflexul de micţiune, contracţia muşchilor vezicii care forţează urina să iasă prin uretră în exteriorul corpului.
Incontinenţa urinară poate apărea când se dereglează oricare etapă a acestui proces.
Forme
Incontinenţele urinare sunt de trei tipuri, deşi multe persoane, mai ales femei, prezintă simptome din cel puţin două categorii.
În incontinenţa de efort, muşchii care înconjoară uretra sunt atât de slăbiţi încât nu mai rezistă la o crestere bruscă a presiunii din vezică. Tuşea, strănutul, râsul, efortul sau orice mişcare care exercită brusc presiune pe vezică poate provoca scurgeri - reduse însă, de obicei, la numai câteva picături.
În incontinenţa prin micţiune imperioasă, vezica, ca şi în cazul unui sugar sau copil mic, se contractă pur şi simplu de fiecare dată când se umple; pacientul nu controlează necesitatea bruscă de a elimina. Acesta este un tip frecvent de incontinenţă la oamenii sănătoşi, dar poate să apară şi la cei cu boli afectând sistemul nervos central, cum ar fi un accident vascular cerebral, boala Alzheimer, boala Parkinson şi scleroza în plăci.
Scurgerile implică, de obicei, cantităţi mari de urină, deoarece vezica se goleşte.
Incontinenţa prin prea-plin apare când un pacient nu mai simte senzaţia semnalând că e momentul pentru golirea vezicii. Vezica nu se goleşte niciodată normal, rămânând cel puţin parţial plină; urina în exces se scurge, pur şi simplu, afară, de obicei în cantităţi relativ mici.Incontinenţa prin prea-plin este asociată cu diabetul sau, la bărbaţi, cu o prostată mărită care blochează fluxul urina; la femei poate fi de vină o tumoră ovariană sau un fibrom. Alte cauze pot fi medicamentele sau afecţiunile neurologice care afectează nervii vezicii urinare.
Intervenţiile chirurgicale pe sau în jurul căilor urinare pot, uneori, lăsa cicatrici sau alte leziuni,
provocând incontinenţă urinară. Chiar şi un disc vertebral alunecat poate declanşa scurgeri, prin presiunea asupra nervilor care vehiculează mesaje de la şi spre vezica urinară.
La femei pot provoca incontinenţă urinară graviditatea şi naşterea, care întind şi slăbesc mulţi dintre muşchii ce intervin în controlul urinar. Studiile au arătat că probabilitatea unei femei de a pierde urina la efort creşte cu numărul de naşteri pe cale naturală. După menopauză, scăderea nivelului de hormoni estrogeni poate determina subţierea ţesuturilor căilor urinare, ceea ce poate slăbi planşeul bazinului, ducând la incontinenţă urinară.
Incontinenţa urinară este un efect secundar potenţial al multor diuretice, sedative, antidepresive, antihistaminice şi alte medicaţii. Uneori, vindecarea ei poate veni o dată cu simpla schimbare a unui medicament.
Simptome
Simptomele incontinenţei urinare: incapacitate de a controla eliminarea urinei, urinare involuntară la tuse, râs, strănut, alergare sau alte activităţi fizice.
Diagnostic
Se va cere o probă de urină pentru testarea infecţiilor. Medicul va examina, de asemenea, rectul, organele sexuale şi abdomenul pentru a elimina probleme de tipul unei tumori sau unei prostate mărite. Se poate cere să tuşiţi pentru a verifica dacă se declanşează o scurgere de urină, semn al incontinenţei de efort.
Pentru a testa incontinenţa prin prea-plin,medicul poate introduce un cateter în vezica urinarădupă urinat, pentru a vedea dacărămâne urină reziduală.
Printre teste se numără uroflowmetria, în care se vor administra lichide pentru umplerea vezicii, după care se va cere urinarea într-un aparat special care înregistrează debitul de curgere. Un alt test util este cistomanometria, în care se introduc tuburi înguste în vezică şi rect pentru a măsura presiunea exercitată de muşchii vezicii.
Sursa: www.sanatateatv.ro